Cori Gauff (313 WTA) scrie istorie la turneul de la Wimbledon și anunță că are planuri mari pentru această ediție. După ce a devenit cea mai tânără jucătoare calificată pe tabloul principal la turneul de Mare Șlem, la doar 15 ani, americanca a trecut în primul tur de Veus Williams (39 de ani), cvintuplă campioană la All England Club.
Gauff nu era născută când Venus avea deja în palmares două titluri de campioană la Wimbledon, însă diferența de vârstă, renume și palmares nu a oprit-o pe aceasta să-și învingă idolul din copilărie. La conferința de presă care a avut loc la finalul jocului de pe Terenul 1, Gauff a declarat că nu se mulțumește cu accederea în turul doi, și dorește chiar să câștige întrecerea.
„Scopul meu este să câștig Wimbledon. Am mai spus și în trecut, vreau să devin cea mai bună. Tata mi-a spus asta încă de când aveam opt ani. Nu sunt încă 100% încrezătoare în asta, dar nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul. Toți vom muri într-o zi, eu vreau să obțin cât mai mult în timpul vieții”, a declarat Cori Gauff, potrivit The Guardian.
Venus Williams a avut numai cuvinte de laudă pentru conaționala sa, despre care spune că are potențialul de a realiza ceea ce și-a propus: „Limita este cerul, chiar este! Să se distreze, să se bucure de viață. Asta este tot ceea ce poate face”.
Tânăra jucătoare a dezvăluit și ce mesaj i-a transmis la finalul partidei lui Venus, despre care spune că este idolul său din copilărie: „I-am mulțumit pentru tot ceea ce a realizat. Ea și sora sa au fost două eroine pentru mine și alte fete. I-am mulțumit, atât”. La finalul partidei istorice, Gauff a izbucnit în lacrimi, iar ulterior a povestit când a fost ultima oară când a plâns: „La filmul Endgame, când Ironman a murit. De fiecare dată când mă gândesc la asta mi se umezesc ochii pentru că îmi plăcea cu adevărat Ironman”.
Cori Gauff o va întâlni în turul doi de la Wimbledon pe Magdalena Rybarikova (139 WTA), o altă jucătoare experimentată din circuit. Slovaca a ajuns până în semifinale la ediția din 2017, iar în turul 1, luni, a produs una dintre primele surprize, eliminând-o pe Aryna Sabalenka, cap de serie numărul 10.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER